Homo Eudeticus – „Omul Viitorului”

Omul viitorului va fi unul iniţiatic, spiritualizat, conştient de originea sacră şi de sensul venirii sale pe lume, ne spune Jean-Paul Bertrand.

Omul viitorului va fi obligat, ca alternativă a auto-extincţiei, spre care merge cu paşi repezi, să-şi edifice o nouă conştiinţă, o nouă spiritualitate în acord cu sensul său originar. Criza morală a lumii moderne, la care asistăm cu o stranie şi aş spune, inconştientă pasivitate, este expresia nivelului scăzut al conştiinţei umane. Pentru că factorul fundamental în trăirea umană îl constituie conştiinţa sa.
Este nevoie de o altă conştiinţă, de o ştiinţă a conştiinţei în acord cu întreaga cunoaştere începând de la tradiţiile spirituale ale lumii antice, traversând istoria religiilor şi ajungând la achiziţiile celor mai noi ştiinţe despre om şi Univers. Basarab Nicolescu, subliniază şi el acest imperativ afirmând: „înţelepţii tuturor timpurilor au înţeles că evoluţia omului este evoluţia conştiinţei sale”:

Facilitatea comunicării în lumea modernă permite accesul la informaţie pentru o imensă majoritate a lumii, pregătind astfel terenul pentru o înţelegere a adevărului despre sine.
Omul are nevoie de o altă istorie, propice armoniei dintre sine şi Univers, dintre sine şi natură, dintre oamenii de pretutindeni, transgresând obstacolele puse de apartenenţa la o religie, ţară, cultură sau sistem politic. Egalitatea în fata şanselor, accesul demn la resurse, securitatea şi respectul persoanei, pacea şi armonia dintre oameni nu pot deveni realitate decât în condiţiile unei mutaţii în conştiinţă, în gândire.

Este neîndoielnic pentru mine că acesta a fost dintotdeauna un vis, că omenirea a fost amăgită cu multe utopii, de-a lungul istoriei sale. Dar nu numai că aceste premise „plutesc în aer”, sunt însă tot mai pregnant comentate şi de o serie de alte surse, din care aş dori să amintesc doar câteva, care mi se par a fi mai credibile.

Voi cita pentru început povestea plină de dramatism şi cu multe elemente de cunoaştere utile, trăită de Shelley Yates din Canada (Halifax, Noua Scoţie), în noiembrie 2002.
Împreună cu fiul său în vârstă de 4 ani, în timp ce se deplasa cu propriul automobil, acesta derapează prin acvaplanare şi se scufundă într-o mlaştină. Shelley încearcă să deschidă portierele maşinii, dar acestea rămân blocate. O apă rece şi întunecată invadează interiorul automobilului. Este disperată să-şi salveze copilul, dar apa pătrunde în interior şi nu le mai lasă nici un spaţiu liber pentru a respira, înainte de a-şi pierde cunoştinţa, aude o voce care îi spune să rămână calmă, până ce vor veni salvatorii.

După 15 minute salvatorii o scot fără cunoştinţa din automobil. După alte 7 minute este reanimată. In acea clipă reuşeşte să spună salvatorilor şi de existenţa copilului său în interiorul maşinii. Trecuseră deja 22 de minute, în final este scos şi copilul afară, fiind de urgenţă expediat, fără cunoştinţă, la un spital de copii. Medicii de acolo îi comunică mamei, judecând după normele nxedicinei actuale, starea fără speranţe a copilului său. Creierul era mort şi toate organele erau invadate de sânge. Este sfătuită să îl ia acasă, pentru că, chiar dacă ar reuşi să-1 reanimeze, ar rămâne doar într-o stare vegetativă. Dar vocea din eter îi spune altceva: „Ai încredere. Urmează cu stricteţe aceste instrucţiuni”. Şi o sfătuieşte să facă apel la mai multe persoane, pentru a-i reface „câmpul de energie” al copilului în şedinţe de 20 de minute, aplicate la interval de o jumătate de oră, timp de 3 zile încontinuu. Fiecare persoană venită în acest scop era rugată să-i ofere copilului „energia sa pozitivă şi iubirea sa”. Probabil că medicii au fost şi ei surprinşi şi curioşi să vadă efectul unui astfel de experiment, care eluda toate canoanele ştiinţei medicale şi au acceptat propunerea mamei copilului. După 72 de ore copilul deschide ochii şi îşi recunoaşte mama. După două săptămâni de recuperare era prezent pe locul de joacă al copiilor. Era complet recuperat. Incredibilul se produsese.

Întoarsă acasă cu copilul, vocile continuă să-i vorbească, spunându-i că omenirea şi-a pierdut controlul, Şi-a pierdut legătura cu Dumnezeu şi cu Pământul şi că întregul Univers este deranjat. O roagă să transmită un mesaj de „dincolo” pentru întreaga omenire, îi spun că este în puterea oamenilor ca prin iubirea tuturor, prin sentimente de solidaritate şi de compasiune, să renască Pământul şi să-1 vindece, pregătind o nouă etapă în istoria lumii. Va fi un timp al păcii şi al armoniei. Aceasta este voinţa exprimată de „dincolo”. Salvarea lor şi mai ales reanimarea imposibilă în condiţii normale a copilului, s-au voit a fi dovezi ale existenţei unei puteri, care ne supraveghează şi ne îndeamnă să ne trezim spre binele nostru. Este nevoie ca oamenii din toate colţurile globului să se unească pentru a aprinde „Sistemul Energetic Divin al planetei” şi a o lua de la capăt, aşa cum au procedat cu fiul său.

I s-a mai spus, de asemenea, că toţi oamenii sunt conectaţi printr-o reţea la Sursă. Toate speciile de animale au propria reţea, care le permite comunicarea între ele. De aici derivă comportamentul lor coerent, inteligent pe care, în paranteză fie spus, noi îl atribuim doar instinctelor. Aşa, de pildă, i s-a spus, cum sunt animalele avizate prin această reţea de iminenţa catastrofelor naturale, reuşind astfel să evite, după cum ştim, pericolele.

Şi iată ce amănunt interesant, cu trimitere la texte cunoscute, urmează acum: omul a ales cu multe mii de ani în urmă să se deconecteze de la reţeaua comună pentru a avea liber arbitru.

Pentru mine această aserţiune este uimitoare, încă în 1978 scriam în Inteligenţa materiei că, în timp ce omului i s-a dat liberul arbitru, care îi permite să discearnă realitatea şi să aibă opţiuni, restul lumii vii este dependentă de inteligenta naturii.

Liberul arbitru, spune mai departe mesajul primit de Shelley, i-a permis omului să dispună de sine însuşi/ dar şi să comită erori, care au devastat planeta. Acum cumulul de erori şi-a atins limita şi a continua poate precipita „sfârşitul Pământului”. De aceea suntem sfătuiţi/ insistent rugaţi să ne reconectăm la reţeaua Pământului pentru a-l vindeca oferindu-i un „val de iubire”.

I s-a explicat că aşa după cum câmpul de energie al fiului său a fost grav deteriorat, aşa este acum şi cel a Pământului. De aceea este nevoie de refacerea vitalităţii planetei, prin reîncărcarea sa cu energia sentimentelor noastre de iubire, de pace şi armonie.

Avem, prin această „întâmplare”, demonstraţia ideii că, la nevoie, Sursa renunţă la „pilotul” nostru auto­mat şi preia iniţiativa. Acest copil, cu date identificabile, nu ar fi avut nici o şansă de supravieţuire şi mai ales, de revenire la normal, fără o intervenţie din „eter”.

Sunt de reţinut din această dramă câteva elemente foarte importante pentru cunoaşterea noastră.

Universul, Sursa de dincolo de noi, nu vorbeşte când vrem noi să-i testăm existenţa, ci doar atunci când vrea să intervină, după criterii ce ne scapă. Unul ar fi acesta, de a ne da un semnal de existenţa sa voind să ne transmită ceva. Un alt motiv de intervenţie concretă, evidentă în viaţa noastră ar putea fi dictat de locul şi rolul pe care îl avem în funcţionarea Universului. Sunt scrise volume întregi cu istorii de acest gen, pe care lumea le ignoră. Intervenţia în drama lui Shelley avea un scop precis: prin miracolul săvârşit să ateste veridicitatea Sursei, care imploră omenirea ca, în interesul său, să se reconecteze la origini, la reţeaua Pământului şi a Universului aducând pacea şi armonia, de care are o vitală nevoie.

Este, aşadar, încă un semnal de alarmă, de astă dată trimis din eter. Avem în acelaşi timp şi explicaţia crizelor care au bântuit omenirea, a neîmplinirilor, a suferinţei şi a nenumăratelor sale erori prin deconectarea de Sursă, prin ignorarea sau negarea acesteia şi prin deciziile arbitrare, pe care şi le-a asumat uzând de liberul său arbitru.

Şi încă o concluzie, plină de amar: prin acţiunile sale intempestive şi neînţelepte, omul a devastat planeta ajungând la limita care îi precede sfârşitul. Este pentru mine de neînţeles inconştienţa cu care ne distrugem propria casă, propriul leagăn, animaţi de interese şi de politicianisme aberante.

Quo vadis, unde mergi? Opreşte-te, omule! ne strigă Universul. Teribilă fiinţă poate să fie omul, dacă şi Universul s-a înspăimântat de el! Repetăm cumva mitul lui Faust cu „ucenicul” care nu mai poate stăpâni urgia forţelor stârnite? în mod ciudat noi am devenit singura fiinţă care s-a implicat în distrugerea propriului său leagăn – Pământul.

Să ascultăm şi alte voci venite din „eter”. Cine sunt cei 13 Hathori? Nu ştiu cine sunt, dar observ că sunt excelent informaţi despre treburile noastre… foarte pământeşti. Ce ne spun cei 13 Hathori? Să vedem.
Vremurile ce vin, zic ei, sunt foarte grele. Ne îndreptăm cu mare viteză spre autodistrugere.

Credinţele noastre, modelele noastre culturale şi politice, mentalitatea şi viciile noastre cultivă idei, care vor distruge viaţa. „Stăpânii lumii” (cine-or fi oare aceştia?!) având interese bine ţintite se opun spiritualizării lumii. Doresc să controleze şi să manevreze lumea în continuare. Să înţeleg că aceşti „stăpâni ţin cu dinţii” să rămână la concepţia care consideră omul un simplu accident al naturii, un animal, care poate fi vânat ca orice alt animal din plăcere sau pentru a elibera spaţiul pe care îl ocupă în beneficiul lor?

Cei 13 Hathori, un număr angoasant prin unele părţi ale lumii, ne mai spun că ne aflăm ca un sandviş, la mijloc între presiunea spirituală exercitată din Cosmos şi între puterile care vor să ne controleze. Energia unei conştiinţe înalte ar veni din adâncul Universului, dar forţele care stăpânesc lumea i se opun, şi rezultatul exercitării forţelor contrare unei evoluţii spirituale este exprimat prin amplificarea haosului climatic, distrugerea resurselor forestiere şi epuizarea celor subterane, seisme, vulcani, poluare, boli, violenţă şi războaie.

Ce se poate face pentru a supravieţui? Iată sfatul dat de Hathori: În plan global se impune o evoluţie spirituală prin înălţarea conştiinţei la nivelul întregii lumi.

În plan individual, pentru a fi protejat de „haosul lumii actuale”, ni se recomandă conectarea mentală, în fiecare zi, cu sinele interior asupra căruia să se proiecteze sentimente de gratitudine, apreciere, fericire. Chimia acestor sentimente, vom spune noi, ne va fi benefică pentru sănătatea fizică şi psihică.

O observaţie demnă de reţinut: ni se spune că această comutare a gândirii pe un registru pozitiv este benefică, nu numai pentru noi, ci şi pentru Universul care le primeşte, în acest fel dăruim ceva din noi şi Universului, căruia îi datorăm viaţa.

Suntem avizaţi de asemenea că sunt forţe nega­tive, care vor să ne înspăimânte şi nu trebuie să le dăm satisfacţie.
Orice preocupare menită să ne ofere un motiv de satisfacţie, de bucurie – lectură, muzică, spectacol, plimbare în natură ne înalţă conştiinţa şi ne permite să supravieţuim în această atmosferă de negativitate a lumii moderne, intenţionat regizată prin avalanşa de ştiri care fac din oră în oră bilanţul războaielor, crimelor, conflictelor, violurilor, accidentelor de pe întregul mapamondul, care anunţă mereu tot alte şi alte scumpiri şi creşteri ale inflaţiei, asezonate cu strălucirea de gablonz a „divelor” de o zi şi opulenţa sfidătoare, afişată de indivizi care au fost mai iute de mână decât alţii la împărţirea prăzii.

Spuneam că nu ştiu cine sunt aceşti Hathori şi nu aş fi înclinat să-i cred prea mult, dacă ceva nu m-ar frapa în discursul lor. Este o coincidenţă ciudată între ceea ce spun ei şi ceea ce spune David R. Hawkins, un reputat profesor de psihiatrie din SUA, când atribuie întreaga responsabilitate a bulversării spirituale a omenirii de către cei care îşi arogă cu de la sine putere rolul de „stăpâni” ai lumii. Eu nu cred în existenţa lor, doar ni se spune că trăim într-o lume liberă. Eu nu ştiu să mă fi întrebat cineva dacă am nevoie de o altă minte decât a mea, care să-mi spună ce este alb şi ce este negru. Mă poate eventual obliga prin forţă să admit convenţional un „adevăr” confecţionat conjunctural, dar nimeni nu m-a convins şi nu mă va convinge vreodată, în afară de propria mea minte.

Şi apoi mă întreb cum ar putea acţiona şi influenţa din umbră soarta lumii aceste forţe oculte? Ni se spune că prin crearea unor zone de conflict, care au rolul de a menţine o continuă instabilitatea a lumii şi de a arăta eventualilor îndrăzneţi cine sunt adevăraţii stăpâni prin susţinerea unor instituţii destabilizatoare care, neavând nici lege şi nici bun simţ, denigrează tot ceea ce este valoare capabilă să zidească şi exaltă tot ceea ce este nonvaloare. Există totuşi în prezent o preocupare, la nivelul întregii lumi, privind viitorul său.

Fără excepţie, toate sursele prevăd ca unică soluţie la problemele lumii actuale schimbarea actualei paradigme, promovarea unei noi conştiinţe – idee pentru care am pledat de multă vreme în scrierile mele, independent de sursele actuale. Este logic să trăim cum gândim. Eu nu cred că rădăcina tuturor relelor este religia cum susţine Richard Dawkins, ci concepţia noastră despre lume tributară ştiinţelor secolului al XlX-lea. Atâta vreme cât vom continua să atribuim omului şi vieţii o origine întâmplătoare, nu vom învăţa niciodată să le acordăm respectul de entităţi sacre. Mă repet. Imaginea eronată de animal ce poate fi ucis fără milă, existentă în mintea noastră, este sursa tuturor relelor.

Vom reda şi opinia în acest sens a lui G. Braden, geolog, specialist în tehnica de transmitere a informaţiei, scriitor şi valoros filosof al culturii.

Braden vorbeşte de asemenea despre iminenţa venirii unei noi ere în existenţa omenirii plecând de la observaţii de ordin geofizic.

În consonanţă cu mesajele anterioare, Braden susţine şi el că trăim un timp fără precedent, al unor evenimente dramatice, care obligă la forarea unei noi paradigme, a unei noi conştiinţe cu un model de gândire şi de percepţie nedistructiv ca cel vechi, ci dimpotrivă, unicul înscris în legea divină a fiinţării noastre. Şi, din nou, o frapantă coincidenţă, întocmai ca în mesajul primit de Shelley Yates, şi Braden aminteşte de sfârşitul epocii de „separare” a omului de Sursa Creatoare şi de reintrare în perimetrul său de protecţie, în acelaşi sens, David R. Hawkins vorbeşte despre un Dumnezeu, care este acum şi aici, şi nu undeva şi cândva.

În prezent, ne spune Braden, are loc o scădere rapidă a amplitudinii câmpului magnetic al planetei. Acest fenomen va opera firesc modificări şi în câmpurile fizice mentale şi informaţionale ale corpului uman, inclusiv asupra modului nostru de gândire.

Timpul reapropierii de Sursa Creatoare şi al purificării planetei a fost anticipat, de asemenea, de toate religiile şi tradiţiile spirituale atribuindu-i-se denumiri diverse. Braden utilizează sintagma de „proces Christic”.

Mi se pare a fi interesantă sinteza istoriei acestei nou timp făcută de Braden, pentru că anticiparea sa coincide în mod straniu cu concluziile total independente ale multor oameni de ştiinţă şi cu ultimele date venite din partea neuroştiinţelor şi a experienţelor din timpul morţii clinice. Coincidenţă pe care o găsesc a fi mai degrabă semnificativă, decât întâmplătoare.

Tradiţiile amerindiene, înţelepţii triburilor Lakota Cherokee şi Hopi au prevestit încheierea unui ciclu cu începerea unui altul nou în istoria actuală a lumii.

Fiecare ciclu vechi s-ar fi încheiat printr-un colaps – îngheţ, potop, foc etc. Fiecare ciclu nou a adus o nouă ordine, cu restabilirea dezechilibrelor timpului trecut.
Calendarul aztec precizează că omenirea se afla la sfârşitul celui de al V-lea ciclu, numit Soare.

După calendarul mayaş ultimul ciclu s-ar termina în 2012, an care este şi ultimul înscris în numărătoarea lor calendaristică.

„Tablele de smarald ale lui Toth”, datând de mai multe mii de ani, vorbesc între altele şi de avioanele de luptă din lumea modernă!: „Când din nou omul va cuceri oceanul şi va zbura prin aer cu aripi precum păsările…va începe vremea războiului… dintre întuneric şi lumină. Un popor se va ridica împotriva altui popor folosind forţele întunecate pentru a zgudui Pământul”. (Cred că se face referire la timpurile moderne pentru că nu îmi închipui că se putea „zgudui” Pământul cu bâta şi cu săgeţile pe care le aveau pe atunci).

Ni se spune că, începând din 2012, Pământul ar intra într-o zonă de înaltă frecvenţă, care va presupune şi adaptarea organismului uman la noua frecvenţă, înălţarea conştiinţei cu obţinerea de noi posibilităţi de percepţie/ inclusiv în planuri încă invizibile, va defini lumea viitoare ca fiind una a conştiinţei şi a spiritualităţii.

Braden foloseşte denumirea de frecvenţă christica şi-i atribuie proprietatea de percepţie pluridimensională (5D). Denumirea nu a fost aleasă întâmplător, ci are o amplă motivare. Gândirea corespunzătoare acestei noi frecvenţe este identică cu învăţătura dată de Iisus ucenicilor săi în urmă cu 2000 de ani. Se poate spune că este o revenire a sa, pe care lisus însuşi a prevăzut-o când a spus că va trece o mie de ani şi apoi o altă mie de ani şi lumea va reveni la învăţătura sa. In noul model de gândire sunt depăşite tiparele vechilor paradigme, în care se cultiva ura, frica, violenţa, răzbunarea, crima şi războiul. Purtătorii vechilor tipare de gândire vor deveni incompatibili cu noua frecvenţă. Va fi o selecţie pe criterii spirituale, dependente de capacitatea de evoluţie spirituală.

Scopul acestei mari treceri la un nou ciclu în evoluţia spirituală a lumii îl consideră „echilibrarea şi vindecarea supremă a Pământului şi a tuturor formelor de viaţă”. Este ceea ce Braden a numit „trezirea la punctul zero”. Bogăţia de informaţii oferite de Braden pledează pentru ideea că trecerea la o altă epocă, în scopul reechilibrării şi purificării Pământului de rezidurile gândirii şi ale acţiunilor umane, nu este împrumutată de la Shelley Yates care, după cum am văzut, a receptat-o în condiţii complet inedite, ci constituie o altă sursă, care se înscrie în acelaşi sens.

Reţinem încă o observaţie interesantă oferită de Braden. Intensitatea câmpului magnetic al Terrei s-ar afla într-o continuă şi rapidă scădere corespunzând parame­trilor din vremea în care s-au petrecut evenimentele legate de naşterea lui lisus. Aceste valori reduse ale câmpului magnetic ar fi propice pentru apariţia de noi paradigme, de început al unei noi istorii.

Din acest interesant comentariu făcut de Braden asupra erei corespunzătoare unei noi conştiinţe am sublinia câteva observaţii.

Este, mai întâi, o întâlnire ciudată, peste timp, a unor surse care susţin o idee comună: vechi tradiţii spirituale amerindiene, un om de ştiinţă şi cultură şi o femeie simplă, obişnuită, fără nici o preocupare de ordin spiritual. Toate aceste surse ne vorbesc despre iminenta venirii unui timp al unor mari schimbări în istoria gândirii şi a lumii.
Experienţa a arătat că nici o predicţie nu se înde­plineşte 100%. în consecinţă şi acestea ar putea rămâne doar simple iluzii, dar trebuie spus că, dacă omenirea nu va schimba nimic în comportamentul său şi va continua să se manifeste cu aceeaşi agresivitate şi violentă, într-un război al tuturor contra tuturor, în condiţiile acumulării actualelor mijloace de război, s-ar putea ca nu numai să nu ajungă la un noi ciclu de evoluţie, ci să-şi rateze definitiv orice şansă de a continua.

(Fragmente din volumul :
Dumitru Constantin Dulcan – În căutarea sensului pierdut,
Editura EIKON, Cluj, 2008)


One Response to Homo Eudeticus – „Omul Viitorului”

  1. I am οftеn asked what just My Opinion on thingѕ іs.
    I usually provide but аfter reading your ρosting Ӏ think I ѕhoulԁ withhold from giνing my estіmatіon till Ӏ haνe an oveгabunԁаnсе infοrmatіοn.
    Υou expгeѕsed everуthing гeally wеll аnd I uѕually simply hаνe a very little rubbish during my opіnions.