Este Depresia Noua „boala” Ucigasa a Mileniului III?
Public acest articol ca pe un mare semn de intrebare ridicat in atentia oricarei persoane care a identificat in starile, temperamentul, gandirea si comportamentul sau ori al cuiva apropiat, manifestari ce pot fi asociate cu aceasta grava maladie, noua „maladie” ce ne este indusa, cu sau fara intentie, de catre „magnifica” societate moderna. Este asemenea unui cancer, cu mult mai insidios si mai eficace decat toate formele de cancer cunoscute pana in prezent.
Dar iata ce ne spun specialistii:
Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 350 de milioane de oameni de toate vârstele sunt afectați, iar 15% dintre noi suferim de depresie la un anumit moment pe parcursul vieții. De asemenea, depresia a fost declarată a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2014, iar până în 2020, specialiștii consideră că va deveni principala cauză.
Psihologii semnalează că depresia poate duce la suicid, iar un procent însemnat dintre cei un million de sinucigași, suferă de depresie. Totodată, specialiștii spun că boala se manifestă la nivelul corpului, a stării de spirit și la nivel de gânduri și nu reprezintă doar o tristețe de moment prin care fiecare trecem. “Nu este doar o tristețe de moment, ea poate lua forme de la cele mascate, ușoare, cu perturbări afective de sezon, până la tulburări bipolare sau maniaco-depresive, culminând cu suicidul. Ea se produce la nivel de creier, prin funcționarea anormală a componentelor creierului, care modulează starea de spirit, comportamentul și gândurile”, declară psihologul- psihoterapeut Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.
Cum apare depresia și cum se manifestă ea?
Specialistul afirmă că la fiecare gând, emoție, chimia creierului secretă neurotransmițătorul corespondent, iar în cazul depresiei, dopamina și serotonina sunt deficitare. “Depresivul se simte fără forță, în nesiguranță, este neliniștit, are mișcări lente sau agitate, faciesul este plângăcios, îngrijorat, mimică rigidă, riduri de expresie pronunțate.
Depresivul trăiește sentimente de neputință, tristețe, descurajare, abandon, singurătate, culpabilitate. Uneori nu mai are niciun sentiment, este gol. Este sensibil la variațiile meteo, are apăsări de cap, dureri de stomac, tulburări digestive. Gândurile care apar în depresie sunt negative referitoare la aspectul fizic, la viitor. Își urăște chipul, se simte fără valoare, îi este teamă de sărăcie, trăiește insuficiența, se simte păcătos. Are teamă de eșec, se sustrage de la responsabilități și evită noul, viața reală”, spune psihologul Verdi.
Care sunt factorii declașantori ai depresiei?
Un alt aspect foarte puțin cunoscut de public larg, pe care-l sublinază psihologul, este că depresia poate fi transferată genetic sau dobândită, iar cauzele depresiei sunt foarte variate. “În spatele unei depresii se pot ascunde multe suferințe, traume, insecurități. Viața trăită în nesiguranță induce stări depresive. Şomajul pe termen lung, lipsa de ocupație, lipsa unei relații de cuplu armonioase, violențele, abuzurile, pierderea unui părinte în copilărie, evenimentele stresante ce depășesc 6 luni, apartenența la grupurile marginale, bolile grave, șocurile emoționale, catastrofele, pericolele, sunt factori declanșatori ai depresiei. Apare mai frecvent la femei, dar este activă și la bărbați. Bolile tiroidei, prin creșterea cortizolului, folosirea unor medicamente (antihipertensive, hormonale, contraceptive, energizante, antiinflamatoare, neuroleptice, citostatice etc), produc depresia”, explică psihoterapeutul.
Psiholog: „Prognoza medicală ne spune că în următoarele decenii, mai mult de 45% dintre noi vom suferi de depresie”
Psihologul Maria Verdi spune că, în epoca modernă, depresia nu ține cont de categorie socială sau de vârstă. “Spre exemplu, rata bolilor psihice a crescut cu peste 400%, în ultimii 30 de ani doar la noi în țară, rata sinuciderilor a crescut cu 450%, peste 3 milioane de români sunt dependenți de alcool, numărul dependenților de droguri și jocuri de noroc crește alarmant, violurile, crimele sunt fenomene la fel de actuale. Tot acest tablou reprezintă un adevărat focar de nefericire umană ce ascunde în culise o mare criză existențială prezentă în toate categoriile sociale, la toate categoriile de vârstă”.
Paradoxal, în vremurile în care există din ce în ce mai multe posibilități de comunicare, rețele online cu ajutorul cărora ne facem mii de prieteni, chiar în aceste vremuri, în viața reală, oamenii se simt din ce în ce mai singuri, construiesc relații armonioase din ce în ce mai greu, devin din ce în ce mai suspicioși, iar timpul alocat propriei ființe, familiei, prietenilor, relaxării este din ce în ce mai redus, explică psihologul.
Cei mai sensibili și mai predispuși la fenomenul depresiei, spune psihologul, sunt femeile și copiii. “Rata divorțurilor este în creștere, tot mai mulți copii sunt crescuți de un singur părinte ori sunt abandonați, dați spre adopție. Depresia post-partum este trăită de 20 până la 30% de către femeile care nasc, aici incluzând și femeile care au întreruperi de sarcină. Există un mare număr de copii care suferă de depresie de la vârsta preșcolară-școlară. Întâlnim tot mai multe femei singure, iar multe dintre cele care sunt parte în cuplu, trăiesc singurătatea în doi, sunt diagnosticate cu depresie. Manifestarea dependenței de alcool, de droguri, de jocuri de noroc, practicarea prostituției, promiscuitatea sexuală, în realitate, sunt echivalente depresive.
Prognoza medicală ne spune că în următoarele decenii, mai mult de 45% dintre noi,vom suferi de depresie”, declară psihoterapeutul Maria Verdi.
Cum poate preveni psihologul această afecțiune?
Din punct de vedere al psihoterapiei, depresia este rezultatul unui scenariu de viață fără iubire, este de părere specialistul, iar clientul prezintă injoncțiunile de tipul “eu nu sunt ok”. Mai mult decât atât, psihoterapeutul Verdi spune că acesta suferă mult și agresivitatea blocată este orientată către sine. Pierzând obiectul iubirii, el devine masochist, își face rău alegând să sufere. “Este pasiv, se consideră victimă. Este trist, disperat, fricos. Se simte singur. Găsim în viața lui nevoi relaționale nesatisfăcute: nevoia de securitate, de reciprocitate, de acceptare, de autodefinire, de impact, de exprimare, de iubire. Este evitant și înțepenit, undeva, în trecut. Se manifestă ca un copil blocat sau prea supus sau ca un părinte critic exacerbat”, declară Maria Verdi.
Prin psihoterapie se vindecă traumele generatoare de insecuritate, se crește stima de sine, se stabilesc planuri de activitate, se învață tehnici de gestionare emoțională și a stresului, se învață comportamente noi și pozitive. “Prin psihoterapie, noi dorim să îi invațăm să experimenteze independența. În spatele unei depresii, există o dependență relațională, tocmai datorită nevoii de iubire nesatisfăcută, de cele mai multe ori, din copilărie. Terapia este adaptată fiecărui client. Fiecare este unic și durata depinde de ritmul clientului. În urma terapiei, clientul învață să se iubească, să fie sincer cu nevoile sale și blând cu el însăși, învață să comunice fără măști, interacționează social mult mai ușor, învață să-și gestioneze emoțiile, să ia decizii, să găsească soluții, își descoperă abilitățile, devine creativ, descoperă că viața este minunată și ea poate fi trăită fără depresie”, conchide psihologul psihoterapeut.
Ramane insa URIASA intrebare: Sa fie oare, psihoterapia, ultima si singura cale??!!
24 Octombrie 2015 – Ziua Unimii Globale
Infidelitatea – Antidotul pentru Moarte?
Exista subiecte a caror dezbatere se va incheia doar odata cu Existenta. Ori, dupa cum stim deja, existenta este, potential, infinita. Spirala evolutiei inca nu a solutionat misterul asa-zisei tradari prin adulter. Ce este adulterul, ce anume il determina si mai ales ce aduce el mai bun in cunoasterea trairii umane si interumane, vine sa ne clarifice Esther Perel, punand lumina intelegerii, dintr-o alta perspectiva, asupra acestui atat de controversat subiect, Infidelitatea in cuplu:
De ce înșelăm? De ce înșeală oamenii fericiți? Ce anume vrem să spunem prin „infidelitate”? E o întâlnire, o poveste de dragoste, sex plătit, spațiu virtual de chat, un masaj cu final fericit? De ce credem că bărbații înșeală din plictiseală sau frica de intimitate și femeile datorită singurătății și dorinței de intimitate? E întotdeauna o aventură sfârșitul unei relații?
În ultimii 10 ani am călătorit prin toată lumea și am lucrat mult, cu sute de cupluri care au fost distruse de infidelitate. Există un singur act simplu de abatere care poate distruge relația unui cuplu, fericirea și chiar identitatea lor: o aventură amoroasă. Și totuși, acest fapt atât de comun e atât de prost înțeles. Așadar, mă adresez tuturor celor care au iubit măcar o dată.
Adulterul a existat de când s-a inventat căsătoria, și la fel și tabuul împotriva lui. De fapt infidelitatea are o tenacitate pe care căsătoria o poate doar invidia, într-atât încât asta e singura poruncă repetată de două ori în Biblie: o dată despre a o comite și o dată despre a te gândi la ea. (Râsete) Cum împăcăm, așadar, ceea ce e interzis universal, și totuși se practică universal?
De-a lungul istoriei bărbații erau practic liberi să înșele fără urmări grave și mai aveau și o grămadă de teorii biologice și evoluționiste care le justificau nevoia de a „hoinări”. Așa că dublul standard e la fel de vechi ca însuși adulterul. Dar cine știe ce se-ntâmplă dincolo de aparențe, nu-i așa? Când vine vorba de sex, bărbații se simt presați să se laude și să exagereze, dar pentru femei presiunea e spre a ascunde, minimiza, nega, ceea ce nu e surprinzător când te gândești că mai sunt nouă țări unde femeile sunt ucise pentru infidelitate.
– „Pe vremuri, monogamia însemna o persoană pentru toată viața. Acum monogamia înseamnă câte o persoană pe rând. (Râsete)
Mulți dintre voi ați spus probabil: „Sunt monogam în toate relațiile mele.” (Râsete)
Pe vremuri ne căsătoream și apoi făceam sex pentru prima oară. Acum ne căsătorim și nu mai facem sex cu alții. Monogamia nu avea nimic de-a face cu iubirea. Bărbații se bazau pe fidelitatea femeilor ca să știe ai cui erau copiii și cine ia vacile după ce voi muri.
Toată lumea vrea să știe procentajul celor care înșeală. Mi s-a tot pus întrebarea asta de când am ajuns la conferință. (Râsete) E valabil pentru voi. Însă definiția infidelității continuă să se extindă: sexting, pornografia, folosirea în secret a aplicațiilor de întâlniri. Așadar, deoarece nu există o definiție universal acceptată a ceea ce înseamnă infidelitatea, estimările variază mult, de la 26 la 75 %. În plus suntem noi înșine contradicții ambulante. 95% din noi spun că e îngrozitor ca partenerul să mintă în legătură cu o aventură, dar cam tot atâția spun că ar proceda exact la fel dacă ar avea ei o aventură. (Râsete)
Mie îmi place o definiție a aventurii care aduce la un loc cele trei elemente cheie: o relație secretă, care e „inima” unei aventuri, o anume legătură emoțională mai slabă sau mai puternică și o alchimie sexuală. Alchimie e cuvântul cheie, deoarece entuziasmul erotic e atât de mare încât sărutul pe care doar ți-l imaginezi poate fi la fel de puternic și fermecător ca atunci când faci dragoste ore-ntregi. Vorba lui Marcel Proust, imaginația noastră e cea responsabilă de iubire, și nu cealaltă persoană.
Așadar, nu a fost niciodată mai ușor să înșeli și nu a fost nicicând mai greu să ții un secret. Nicicând nu a cerut infidelitatea un preț psihologic mai mare. Când căsătoria avea un obiectiv economic, infidelitatea amenința siguranța economică. Dar acum căsătoria e un aranjament romantic, iar infidelitatea ne amenință siguranța emoțională. Ironia e că obișnuiam să apelăm la adulter ca spațiu unde căutam iubirea pură. Dar acum când căutăm iubirea în căsătorie, adulterul o distruge.
Sunt trei feluri în care cred că infidelitatea rănește diferit în prezent. Avem un ideal romantic în care ne concentrăm pe o persoană pentru a ne îndeplini o listă interminabilă de nevoi: să fie cel mai tare iubit, prietenul meu cel mai bun, cel mai bun părinte, confidentul de încredere, tovarășul emoțional, egalul intelectual. Eu sunt aia: sunt aleasă, sunt unică, sunt indispensabilă, de neînlocuit. Eu sunt Ea. Dar infidelitatea îmi spune că nu sunt. E trădarea supremă. Infidelitatea anulează marea ambiție a iubirii. Dar dacă infidelitatea a fost mereu dureroasă de-a lungul istoriei, astăzi e adesea traumatizantă, deoarece amenință modul în care ne raportăm la sine.
Pacientul meu Fernando e marcat. Spune întruna: „Credeam că-mi știu viața. Credeam că știu cine ești tu, ce e cuplul nostru, cine sunt eu. Acum mă îndoiesc de tot. Infidelitatea – o violare a încrederii, o criză de identitate. „Pot să mai am încredere în tine?”, întreabă el. „Pot să mai am încredere în cineva?”
Tot asta îmi zice pacienta mea Heather, când îmi spune povestea ei și a lui Nick. Căsătorită, doi copii. Nick a plecat într-o călătorie de afaceri, iar Heather se joacă pe iPad-ul lui cu băieții, când vede un mesaj pe ecran: „Abia aștept să te văd.” Ciudat, gândește ea, tocmai ne-am văzut. Apoi un alt mesaj: „Abia aștept să te țin în brațe.” Și Heather își dă seama că nu sunt pentru ea. Îmi mai spune și că tatăl ei a avut escapade, dar mama ei a găsit o chitanță în buzunar, și puțin ruj pe guler. Heather continuă să caute și găsește sute de mesaje, schimburi de fotografii și dorințe exprimate. Detaliile vii ale aventurii de doi ani a lui Nick îi apar în față în timp real. Înțeleg astfel că aventurile în era digitală sunt ca o moarte dintr-o mie de tăieturi.
Dar mai e un paradox cu care ne confruntăm în prezent. Datorită acestui ideal romantic, ne bazăm pe fidelitatea partenerului cu o fervoare unică. Însă nicicând nu am fost mai tentați să înșelăm, și nu pentru că avem acum noi dorințe, ci pentru că trăim într-o eră în care ne simțim îndreptățiți să ne urmăm dorințele, deoarece asta e cultura în care merit să fiu fericită. Iar dacă se divorța pentru că nu eram fericiți, astăzi divorțăm pentru că putem fi mai fericiți. Dacă divorțul era o rușine, azi a rămâne când poți pleca e noua rușine. Heather nu poate vorbi cu prietenii deoarece se teme să n-o judece pentru că încă îl iubește pe Nick și peste tot primește același sfat: părăsește-l, scapă de balast. Dacă rolurile ar fi inversate, Nick ar fi în aceeași situație. Să rămâi e noua rușine.
Deci, dacă putem divorța, de ce mai avem aventuri? Presupunerea tipică e că, dacă cineva înșeală, ceva e în neregulă cu relația sau cu tine. Dar nu se poate ca milioane de oameni să fie toți patologici. Logica e următoarea: dacă ai acasă tot ce-ți trebuie, nu mai e nevoie să cauți în altă parte, presupunând că există căsătoria perfectă care ne va imuniza împotriva dorului de ducă. Dar dacă pasiunea are un termen de garanție limitat? Dacă există unele lucruri pe care chiar și o relație bună nu le poate nicicând oferi? Dacă până și oamenii fericiți înșeală, ce înseamnă asta?
Marea majoritate a oamenilor cu care lucrez nu sunt deloc niște Don Juani cronici. Ei sunt adesea oameni care sunt monogami convinși cel puțin pentru partenerul lor. Dar există un conflict între valorile lor și comportamentul lor. Sunt oameni care au fost de fapt fideli decade întregi, dar într-o bună zi trec de o limită de care nu au crezut vreodată că o vor trece, cu riscul de a pierde totul. Dar pentru un dram de ce? Aventurile amoroase sunt un act de trădare și o expresie a tânjirii și a pierderii. În miezul unei escapade se află adesea un dor și o dorință de a avea o legătură emoțională, noutate, libertate, autonomie și intensitate sexuală, dorința de a regăsi un sine pierdut sau o încercare de a readuce vitalitatea în fața pierderii și tragediei.
Mă gândesc la o altă pacientă, Priya, care are o căsnicie fericită, își iubește soțul și nu l-ar răni niciodată. Dar mai îmi spune că a făcut mereu ceea ce se așteptau cu toții să facă: să fie o fată bună, o soție bună, o mamă bună, să aibă grijă de părinții ei imigranți. Priya s-a îndrăgostit de arboricultorul care i-a scos un copac din grădină după Uraganul Sandy. Cu camionul și tatuajele sale, e chiar opusul ei. La 47 de ani, aventura Priyei reflectă adolescența care i-a lipsit. Povestea ei evidențiază faptul că atunci când căutăm privirea altuia, nu e întotdeauna partenerul nostru cel căruia îi întoarcem spatele, ci persoanei care am devenit. Și nu căutăm neapărat o altă persoană, ci mai degrabă un alt sine.
Pretutindeni în lume există un cuvânt pe care mi-l spun cei ce au aventuri amoroase: se simt vii. Adesea îmi povestesc despre pierderi recente: un părinte care a murit, un prieten ce a pierit prea curând, vești proaste de la medic. Moartea și mortalitatea trăiesc adesea în umbra unei idile, pentru că adesea ridică semne de întrebare. Asta e tot? Mai e și altceva? O să mai continui așa încă 25 de ani? O să mai simt vreodată ce-am simțit? M-a făcut să mă gândesc că poate aceste întrebări sunt cele care îi fac pe oameni să treacă linia, iar unele idile sunt o încercare de a învinge întunericul, un antidot împotriva morții.
Contrar a ceea ce ați putea crede, idilele sunt prea puțin legate de sex și mult mai mult de dorință: dorința de atenție, de a te simți special, de a te simți important. Structura unei aventuri, faptul că nu poți nicicând să ai iubitul, ține dorința vie. Ăsta e un mecanism al dorinței, deoarece incompletudinea, ambiguitatea, te face să dorești ceea ce nu poți să ai.
Unii dintre voi poate se gândesc că aventurile nu apar în relații deschise, dar nu e adevărat. Mai întâi discuția despre monogamie nu e totuna cu discuția despre infidelitate. Se pare însă că până și atunci când avem libertatea de a avea alți parteneri de sex, tot suntem ispitiți de puterea fructului oprit, adică dacă facem ceea ce nu ar trebui să facem, atunci simțim că facem cu adevărat ceea ce ne dorim. Le-am spus unora dintre pacienții mei că dacă ar putea aduce în relația lor 10% din îndrăzneala, imaginația și verva pe care le pun în escapadele lor, probabil nu ar trebui să vină la mine. (Râsete)
Așadar, cum ne vindecăm după o aventură? Dorința are rădăcini adânci. La fel și trădarea. Se poate însă vindeca. Unele aventuri sunt precum clopotele de înmormântare pentru relații care erau deja pe moarte. Altele deschid ușa unor noi posibilități. Majoritatea cuplurilor care au trecut prin experiența escapadelor rămân împreună. Altele abia vor supraviețui, iar altele pot să transforme o criză într-o oportunitate. Vor putea transforma asta într-o experiență generativă. Mă gândesc mai mult la partenerul înșelat, care spune adesea: „Crezi că eu nu mi-am dorit mai mult? Dar nu eu sunt cel care a înșelat.” Acum că aventura a ieșit la iveală, și ei ajung să ceară mai mult, și nu mai trebuie să investească într-o situație care nu funcționa prea bine nici pentru ei.
Am observat că multe cupluri, imediat după escapadă, datorită acestei „dezordini” ce poate duce la o nouă ordine, vor avea discuții profunde, sincere, deschise, așa cum nu au mai avut de mult. Partenerii care nu mai erau interesați sexual devin înfierbântați de o dorință pe care nu și-o pot explica. Ceva legat de frica de a pierde va reaprinde dorința, și va deschide drumul unui nou tip de adevăr.
Când o escapadă iese la iveală, ce pot face concret cuplurile? Știm de la traume că vindecarea începe când vinovatul recunoaște că a greșit. Așadar, pentru partenerul care a înșelat, pentru Nick, un lucru e să pună capăt aventurii, dar celălalt e actul esențial de a exprima vina și remușcarea de a-și fi rănit soția. Adevărul e că am observat că destul de mulți oameni care au aventuri se simt îngrozitor de vinovați că și-au rănit partenerul, dar nu se simt vinovați pentru aventura în sine. Diferența asta e importantă. Nick trebuie să aibă grijă de relație. Pentru un timp, trebuie să devină apărătorul hotarelor. E responsabilitatea lui să o clădească, deoarece dacă se gândește la asta, poate să o elibereze pe Heather de obsesie și de nevoia de a se asigura că aventura e dată uitării, și că încrederea începe să se reclădească.
Dar pentru Heather, sau pentru partenerii înșelați, e esențial să facă lucruri care le readuc sentimentul propriei valori, să se înconjoare de iubire, de prieteni și de activități ce readuc bucuria, sensul și identitatea. Chiar mai important însă e să nu mai caute detalii sordide: Unde erai? Unde ați făcut-o? Cât de des? E mai bună la pat ca mine? Sunt întrebări care aduc mai multă durere și te țin trează noaptea. În schimb, treci la ceea ce eu numesc „întrebările investigative”, cele care caută sensul și motivele: Ce a însemnat escapada asta pentru tine? Ce ai putut exprima sau trăi cu ea și nu mai puteai cu mine? Cum te-ai simțit când te-ai întors acasă? Ce apreciezi la noi? Ești mulțumit că s-a terminat?
Fiecare aventură va redefini o relație și fiecare cuplu va decide care va fi moștenirea aventurii. Aventurile însă rămân și nu vor dispărea. Dilemele iubirii și dorinței nu se reduc la răspunsuri simple alb-negru, bine-rău, victimă și răufăcător. Într-o relație trădarea ia multe forme. Sunt multe feluri în care ne trădăm partenerul: desconsiderare, neglijare, indiferență, violență. Trădarea sexuală e doar un mod de a-ți răni partenerul. Cu alte cuvinte, victima unei aventuri nu e întotdeauna victima într-o căsnicie.
M-ați ascultat și știu ce vă gândiți: are un accent francez, cu siguranță e pro aventuri. (Râsete) Vă înșelați. Nu sunt franțuzoaică. (Râsete) (Aplauze) Și nu susțin aventurile. Dar deoarece cred că o aventură poate să ducă și la ceva bun, mi s-a pus adesea o întrebare ciudată: dacă aș recomanda-o vreodată. Nu vă recomand să aveți o aventură așa cum nu vă recomand să aveți cancer, dar știm că oamenii care au fost bolnavi vorbesc adesea despre cum boala le-a oferit o nouă perspectivă. Întrebarea care mi s-a tot pus de când am ajuns la această conferință și am spus că voi vorbi despre infidelitate a fost: pentru sau împotrivă? Am spus „Da”. (Râsete)
Privesc aventurile dintr-o perspectivă dublă: pe de-o parte durere și trădare, pe de altă parte dezvoltare și căutare de sine prin celălalt. Ce ți-a făcut ție și ce-a însemnat pentru mine. Când un cuplu vine la mine după o aventură care a ieșit la iveală, le spun adesea: „În prezent în Vest, majoritatea avem două sau trei relații sau căsnicii, iar unii chiar cu aceeași persoană. Prima căsnicie s-a terminat. Ați vrea să clădiți o a doua împreună?”
Vă mulțumesc”.
(Aplauze)
Traducere: Cristina Nicolae
Frecventele Sanatatii
NIKOLA TESLA – Interviu
Acest Interviu cu NIKOLA TESLA a fost publicat initial pentru revista „Immortality” si a fost realizat în laboratorul lui Nikola Tesla din Colorado Springs în anul 1899.
„Totul este Lumină. Într-una din razele sale este destinul naţiunilor, fiecare naţiune are propria sa rază în acest mare izvor de lumină, pe care îl vedem sub forma Soarelui. Şi aminteste-ţi că nu este om care să fi existat şi să nu fi murit!”
JURNALIST: Domnule Tesla, dumneavoastră aţi câştigat gloria omului care a fost implicat în procesele cosmice. Cine sunteţi dumneavoastră domnule Tesla?
TESLA: E o intrebare foarte interesantă, domnule Smith şi voi incerca să îi dau răspunsul potrivit.
JURNALIST: Se spune că dumneavoastră sunteţi din Croaţia, din zona numita Lika, unde împreuna cu lumea, cresc copacii, pietrele şi cerul instelat. Se spune că satul dumneavoastră natal poartă numele florilor de munte, iar casa în care v-aţi născut se gaseşte lângă pădure si lângă biserică.
TESLA: Intr-adevăr, toate acestea sunt reale. Sunt mândru de originea mea sârbă şi de patria mea croată.
JURNALIST: Futuriştii spun că secolul XX şi secolul XXI s-au născut în capul lui Nikola Tesla. Celebrează câmpul magnetic inversat şi cântă imnuri motorului cu inducție. Creatorul lor a fost numit ,,vânătorul care a prins lumina în rețelele sale din profunzimile pământului” şi ,,războinicul care a capturat focul cerului”. Se spune că este părintele curentului alternativ, care va face ca Fizica şi Chimia să domine jumătatea lumii. Industria îl va proclama drept supremul său sfânt, un bancher pentru cei mai mari binefăcători. în laboratorul lui Nikola Tesla, pentru prima dată a fost rupt un atom. S-a creat o armă care produce vibraţii seismice. Acolo s-au descoperit raze cosmice negre. Cinci rase i se vor ruga în templul viitorului, pentru că le-a arătat un mare secret: acela că elementele lui Empedocle pot fi udate cu forţele vieţii eterilor.
TESLA: Da, acestea sunt unele dintre cele mai importante descoperiri ale mele. Chiar şi aşa sunt un om învins. Nu am atins cel mai important dintre obiectivele mele.
JURNALIST: Care este această dorinţă, domnule Tesla?
TESLA: Vreau sa iluminez întreg Pământul. Există suficientă electricitate cât pentru a crea un al doilea soare. Lumina ar apărea în jurul ecuatorului, ca un inel in jurul lui Saturn. Omenirea nu este pregătită pentru ceva atât de măreţ. În Colorado Springs am impregnat pământul cu electricitate. De asemenea putem iriga şi celelalte energii, cum este cea mentală pozitivă, care se găseşte în muzica lui Bach sau Mozart, sau în versurile marilor poeţi, în interiorul Pământului există o energie de bucurie, pace şi iubire, care se exprimă, de exemplu, prin intermediul unei flori ce creşte pe pământ, al alimentelor care ies din el şi a tot ceea ce constituie căminul omului. Am petrecut ani, căutând modalitatea în care această energie să poată influenţa lumea. Frumuseţea şi aroma trandafirilor pot fi utilizate ca leac, iar razele soarelui ca aliment. Viaţa este un număr infinit de forme, iar datoria oamenilor de ştiinţă este aceea de a le regăsi în toate formele de materie. Trei lucruri sunt esenţiale în acest sens. Tot ceea ce fac este să le caut. Ştiu că nu le voi găsi, dar chiar şi aşa nu voi renunţa la ele.
JURNALIST: Care sunt aceste lucruri?
TESLA: O problemă este hrana, ce energie stelară sau terestră îi poale alimenta pe cei înfometaţi de pe Pământ? Cu ce vin se poate potoli toată setea, pentru ca persoanele să-şi poată însufleţi inima şi să înţeleagă ca sunt zei? Un alt lucru este acela de a distruge puterea răului şi a suferinţei in care trece viaţa omului! Uneori se produce ca un fel de epidemie în profunzimile spaţiului. în aceste secol boala s-a extins de la Pământ la Univers. Al treilea lucru este: există un exces de lumină în Univers? Am descoperit o stea care, în acord cu legile astronomice şi matematice, ar putea dispărea şi chiar şi aşa nimic nu s-ar schimba. Acea stea se află într-o galaxie. Lumina poate fi emisă cu aşa o densitate, încât ar încăpea într-o sferă mai mică decât un măr şi în acelaşi timp mai grea decât Sistemul nostru Solar. Religiile şi filosofiile arată că omul poate ajunge să fie Cristos, Buddha şi Zaratustra. Ceea ce încerc să demonstrez este revoluţionar şi aproape incredibil. Este ceea ce trebuie făcut in Univers pentru ca fiecare fiinţa să se nască asemenea lui Cristos, Buddha sau Zaratustra. Ştiu că gravitaţia este potrivnică la tot ceea ce vrea să zboare, iar intenţia mea nu este aceea de a face dispozitive de zbor (avioane sau rachete), ci de a-i învăţa pe individ să-şi recupereze conştiinţa propriilor sale aripi… în afară de asta încerc să trezesc energia conţinută în aer. Există izvoare principale de energie. Ceea ce se considera ca spaţiu vid nu este decât o manifestare a materiei care nu este trezită. Nu există spaţiu vid pe această planetă şi nici în Univers… Găurile negre, despre care vorbesc astronomii, sunt cele mai puternice izvoare de energie şi de viaţă.
JURNALIST: La fereastra camerei dumneavoastră de la hotelul Waldorf-Astoria, la etajul treizeci şi trei, în fiecare dimineaţă vin păsările.
TESLA: Un om trebuie să fie sensibil faţă de păsări. Aceasta se datorează aripilor sale. Fiinţa umană le avea, odată, vizibile!
JURNALIST: Dumneavoastră nu aţi încetat să zburaţi din acele zile îndepărtate din Smiljan!
TESLA: Am vrut să zbor de pe acoperiş şi am căzut: calculele copiilor pot fi eronate. Amintiţi-vă că aripile tinereţii vor să aibă totul în viaţă!
JURNALIST: Aţi fost vreodată căsătorit? Nu se ştie dacă dumneavoastră aveţi o afecţiune pentru iubire, sau pentru vreo femeie. Pozele din tinereţe arată că eraţi un bărbat atrăgător.
TESLA: Da, nu am făcut-o. Există două puncte de vedere: fie prea multa afecţiune, fie deloc. Punctul intermediar serveşte pentru a întineri rasa umană. Femeile, pentru anumiţi bărbaţi, hrănesc şi întăresc vitalitatea şi spiritul lor. A fi singur are acelaşi efect pentru alte persoane. Am ales acesl al doilea drum.
JURNALIST: Admiratorii dumneavoastră se plâng ca atacaţi relativitatea. Este ciudată afirmaţia dumneavoastră că materia nu are energie. Totul este inundat cu energie, unde este?
TESLA; Mai întâi a fost energia şi apoi materia.
JURNALIST: Domnule Tesla, este la fel ca şi atunci când aţi spus că v-aţi născut din tatăl dumneavoastră şi nu din dumneavoastră.
TESLA: Exact! Ce se întâmplă cu naşterea Universului? Materia se creează pornind de la energia originală şi eternă pe care noi o cunoaştem ca lumină. Ea străluceşte si au apărut stelele, planetele, omul şi tot ceea ce este pe Pământ şi în Univers. Materia este o expresie a infinitelor forme ale luminii, deoarece energia este mai veche decât ea. Există patru legi ale Creaţiei. Prima este aceea că mintea nu poate concepe sau măsura matematic sursa întregii structuri încurcate şi obscure; în această particulă încape tot Universul. A doualiege rezidă în obscuritatea expansivă, care este adevărata natura a luminii, din inexplicabil se transformat în lumină. A treia lege este necesitatea luminii de a se transforma într-o materie de lumină. A patra lege este: nu există început nici sfârşit; cele trei legi anterioare se produc mereu, iar Creaţia este eternă.
JURNALIST: În ostilitatea Teoriei Relativităţii dumneavoastră mergeţi atât de departe încât realizaţi conferinţe împotriva creatorului ei, în cadrul petrecerilor zilelor dumneavoastră de naştere…
TESLA: Amintiţi-vă: nu spaţiul se curbează, ci mintea umană, care nu poate înţelege infinitul şi eternitatea! Dacă relativitatea a fost clar înţeleasă de creatorul său el ar câştiga nemurire chiar şi fizică, dacă aceasta i-ar face plăcere. Eu sunt parte dintr-o lumină, iar aceasta este muzica. Lumina umple cele şase simţuri ale mele: o văd, o aud, o simt, o miros, o ating şi o gândesc. A gândi la ea este cel de-al şaselea simţ al meu. Particulele de lumină sunt note scrise. O rază poate fi o întreagă sonată. O mie de globuri de fulger sunt un concert. Pentru acest concert am creat un glob de fulgere care pot fi ascultate pe vârfurile îngheţate ale Himalaiei. Legat de Pitagora şi de matematici, un om de ştiinţă nu poate şi nu trebuie sa încalce aceste două lucruri. Numerele şi ecuaţiile sunt semne care marchează muzica şi sferele. Dacă Einstein ar fi ascultat aceste sunete, nu ar fi creat Teoria Relativităţii. Aceste sunete sunt mesaje adresate minţii asupra faptului că viaţa are un sens, că Universul există în perfectă armonie, iar frumuseţea sa este cauza şi efectul Creaţiei. Această muzică este ciclul etern al paradisurilor stelare. Bătăile inimii omului sunt parte din simfonia Pământului. Newton a învăţat că secretul se află în dispoziţia geometrică şi în mişcarea corpurilor cereşti. A recunoscut că legea supremă a armoniei există în Univers. Spaţiul curb este haos, haosul nu este muzică. Einstein este mesagerul epocii de zgomot şi de furie.
JURNALIST: Domnule Tesla, dumneavoastră auziţi această muzică?
TESLA: O ascult tot timpul. Auzul meu spiritual esle atât de mare cum este cerul pe care îl vedem deasupra noastră. Mi-am mărit auzul natural cu radarul. în acord cu Teoria Relativităţii, două linii paralele se întâlnesc în infinit. De aceea curba spaţiului lui Einstein se va îndrepta. Odată creat, sunetul durează pentru totdeauna, pentru un minut poate dispărea, dar continuă să existe în linişte, care este cea mai mare putere a omului. Nu, nu am nimic împotriva domnului Einstein. El este o persoană foarte amabilă şi a făcut multe lucruri bune, dintre care unele ajung să facă parte din muzică. Am să-i scriu şi voi încerca să-i explic faptul că eterul există, iar particulele sale sunt cele care menţin Universul în armonie şi viaţa în eternitate.
JURNALIST: Spuneţi-mi, vă rog, ce condiţii adoptă un înger pe Pământ?
TESLA: Am zece din acestea. Păstrez o bună evidenţă, vigilentă.
JURNALIST: Voi documenta toate cuvintele dumneavoastră, stimate domn Tesla.
TESLA: Prima condiţie este o înaltă conştientizare a misiunii şi a muncii de făcut. Aceasta trebuie, chiar şi vag, să existe din primele zile. Să nu avem falsă modestie: arţarul ştie că este un arbore de arţar şi un arbust de lângă el, ştie că este un arbust. Când aveam doisprezece ani, eram sigur că voi ajunge la cascada Niagara. Ştiam din copilărie că voi realiza majoritatea descoperirilor mele, chiar daca nu aveam totul clar… a doua condiţie pentru a se adapta este determinarea. Am determinat tot ce am putut.
JURNALIST: Care este cea de-a treia condiţie a înţelegerii, domnule Tesla?
TESLA: Ghidare pentru toate energiile vitale şi spirituale în acţiune. Prin urmare, purificarea de multele efecte şi necesităţi pe care le are omul. De aceea nu am pierdut nimic, ci am câştigat. Aşa că mă bucur de fiecare zi şi noapte. Notaţi: Nikola Tesla a fost un om fericit… A patra condiţie este aceea de a ajusta ansamblul fizic cu munca.
JURNALIST: Ce vreţi să spuneţi, domnule Tesla?
TESLA: În primul rând, menţinerea ansamblului. Corpul omului este o maşină perfectă. îmi cunosc circuitul şi ceea ce este bun pentru el. Alimente pe care aproape toată lumea le mănâncă, pentru mine sunt nocive şi periculoase. Uneori am vizualizat bucătari din lume conspirând cu toţii împotriva mea… Atingeţi-mi mâna.
JURNALIST: Este rece.
TESLA: Torentul sanguin poate fi controlat, la fel şi multe procese din jurul şi din interiorul nostru. De ce sunteţi speriat, tinere?
JURNALIST: Mark Twain a scris Străinul misterios, o carte minunată despre Satan, inspirată de dumneavoastră.
TESLA: Cuvântul „Lucifer” este mai fermecător. Domnului Twain îi place să glumească. Când eram copil am fost vindecat o dată, citind cărţile sale. Când ne-am întâlnit aici şi i-am povestit, era atât de emoţionat încât a plâns. Am devenit prieteni şi el venea adesea la laboratorul meu. Odată a cerut să-i arăt o maşină care, prin vibraţie, provoacă un sentiment de fericire. Era una dintre acele invenţii pentru divertisment, ceea ce uneori îmi place să fac. L-am avertizat pe Dl Twain să nu rămână sub acele vibraţii. El nu a ţinut cont şi a rămas mai mult timp. A sfârşit ca o racheta, ţinându-şi pantalonii şi a intrat într-o anumită încăpere. A fost teribil de distractiv, dar mi-am păstrat seriozitatea. Însă pentru a ajusta circuitul fizic, în afară de alimente, somnul este foarte important. Plecând de la o muncă lungă şi obositoare, care necesită un efort suprauman, după o oră de somn aş fi complet recuperat. Am obţinut capacitatea de a administra somnul, de a adormi şi de a mă trezi la un anumit moment. Dacă fac ceva ce nu înţeleg, mă forţez să gândesc în somn pentru a găsi o soluţie. A cincea condiţie este aceea de a ajusta memoria. Poate în memoria persoanelor, creierul este păstrătorul cunoştinţelor despre lume şi al cunoştinţelor dobândite pe durata vieţii. Creierul meu este ocupat cu lucruri mai importante decât amintirea, culege ceea ce este necesar la un moment dat, toate acestea ne înconjoară. Trebuie doar să le interiorizăm. Tot ce am văzut, auzit, citit şi învăţat vreodată, ne însoţeşte sub formă de particulă a luminii. Pentru mine aceste particule sunt supuse şi fidele. Ca student am învăţat pe de rost Faust-ul lui Goethe, cartea mea preferată, în germană; şi acum pot să-l recit pe tot. Mi-am ţinut invenţiile, ani de zile „în cap”, înainte de a le duce la bun sfârşit.
JURNALIST: Aţi menţionat adesea puterea vizualizării.
TESLA: Aş avea de mulţumit vizualizării pentru tot ceea ce am inventat. Întâmplările din viaţa mea şi invenţiile sunt reale în faţa ochilor mei, ca orice fenomen sau element. în tinereţe îmi era teamă de a nu şti ce este, dar mai târziu am învăţat să folosesc această putere ca un talent excepţional şi un dar. îl alimentam şi-1 protejam cu gelozie. De asemenea am făcut corectările prin intermediul vizualizării, la majoritatea invenţiilor mele şi le finalizam în acest fel. Prin intermediul vizualizării mentale am rezolvat ecuaţii matematice complexe. Datorită acestui dar pe care îl am, voi primi distincţia de înalt Lama în Tibet. Vederea şi auzul meu sunt perfecte şi, aş îndrăzni sa spun, mai puternice decât la ceilalţi. Aud tunetul de la 150 de kilometri distanţă şi văd culori pe cer, pe care alţii nu le pot vedea. Această vedere şi auz extinse le am de când eram copil. Mai târziu mi le-am dezvoltat în mod conştient.
JURNALIST: În tinereţe aţi fost bolnav de mai multe ori. Este boala o necesitate de adaptare?
TESLA: Da. Deseori este rezultatul excesului de epuizare sau forţa vitală, dar adesea este purificarea minţii şi a corpului de toxinele care au fost acumulate. Este necesar ca omul să sufere din când în când. Marea majoritate a bolilor se află în spirit. De aceea spiritul poale vindeca aproape toate bolile. Când eram student am fost bolnav de holeră, care a devastat regiunea Lika. M-am vindecat deoarece tatăl meu îmi permisese, în sfârşit, să studiez tehnologia, care era viaţa mea. Iluzia pentru mine nu a fost o boală, ci capacitatea minţii de a penetra dincolo de cele trei dimensiuni ale Pământului. Am avut iluzii toată viaţa şi le-am primit asemeni tuturor celorlalte fenomene ce ne înconjoară. Odată, în copilărie, mă plimbam pe malul râului cu unchiul meu şi i-am spus: „Din apă va ieşi un păstrăv, am să arunc o piatră şi am să-1 prind.” Aşa s-a şi întâmplat. Speriat şi surprins, unchiul meu exclamă: „Vade retro, Satanas!” Era o persoană foarte educată şi vorbea latină…Eram la Paris când am văzut moartea mamei mele. În cer, plini de lumină şi de muzică am văzut creaturi minunate. Una dintre aceste creaturi avea caracterul mamei mele, mă privea cu o iubire infinită. După ce viuiunea a dispărut am ştiut că mama mea murise.
JURNALIST: Care este al şaptelea legământ, domnule Tesla?
TESLA: Cunoaşterea transformării energiei mentale şi vitale în ceea ce dorim şi dobândirea controlului asupra tuturor sentimentelor. Hinduşii o numesc Kundalini-Yoga. Această cunoaştere poate fi deprinsă, fapt care necesită mulţi ani, sau de asemenea poate fi dobândită la naştere. Majoritatea dintre ele le-am dobândit din naştere. Majoritatea dintre ele le-am dobândit din naștere. Se afă în cea mai strânsă legătură cu energia sexuală, care este una dintre cele mai răspândite din univers. Femeia este cel mai mare hoț al acestei energii și în consecință al puterii spirituale. Am știut asta mereu și de aceea am fost vigilent. Prin mine însumi am creat ce vroiam: o mașinărie reflexivă și spirituală.
JURNALIST: Al nouălea legământ, domnule Tesla?
TESLA: Fă tot posibilul, în fecare zi, în orice moment, pentru a nu uita cine suntem și de ce suntem pe Pământ. Există persoane extraordinare care luptă cu boala, cu sărăcia, sau cu societatea care îi rănește cu stupizenia ei, cu neînțelegerea, cu persecuția și cu alte probleme de care este plină țara. Există mulți îngeri căzuți pe Pământ.
JURNALIST: Care este a zecea adaptare?
TESLA: Este cea mai importantă. Scrie în revistă că domnul Tesla s-a jucat. Și și-a petrecut toată viața jucându-se și i-a făcut plăcere.
JURNALIST: Domnule Tesla, fie în legătură cu concluziile sau cu munca dumneavoastră, este acesta un joc?
TESLA: Da, dragă băiete. Cât am vrut să mă joc cu electricitatea! Mereu mă înfior când aud povestea grecului care a furat focul. O poveste teribilă despre ținte și vulturi ciugulindu-i ficatul. Oare Zeus nu avea suficiente fulgere și tunete și a fost afectat de o fervoare? Există o neînțelegere…Fulgerele sunt cele mai frumoase jucării care există. Nu uitați să subliniați în textul dumneavoastră că Nikola Tesla a fost primul om care a descoperit fulgerul.
JURNALIST: Domnule Tesla, dumneavoastră vorbiți despre îngeri și adaptarea lor la Pământ.
TESLA: În realitate este același lucru. Puteți scrie următoarele: a îndrăznit să ia asupra sa prerogativele lui Indri, Zeus și Perun. Imaginați-vi-l pe unul dintre acești Zei într-un costum negru de seară, cu joben și cu mănuși albe de bumbac, pregătind tunete, fulgere și cutremure pentru elita orașului New York!
JURNALIST: Cititorii sunt încântați de umorul ziarului nostru. Îmi creați confuzie atunci când spuneți că descoperirile dumneavoastră au enorme beneficii pentru persoane și că totodată reprezintă un joc, mulți se vor uita încruntați.
TESLA: Stimate domn Smith, problema este că lumea ia totul foarte în serios. Dacă nu ar face-o, ar fi mai fericită și ar trăi mai mult. Un proverb chinez spune că seriozitatea reduce viața. Pentru ca cititorii ziarului să nu se încrunte, să ne întoarcem la lucrurile care le consideră importante.
JURNALIST: Ar fi încântați să vă cunoască filosofia.
TESLA: Viața este un ritm care trebuie înțeles. Simțind ritmul, îl las să mă conducă și îl conștientizez. A fost foarte agreabil și mi-a dat toată cunoașterea pe care o am. Tot ceea ce trăiește se afă într-o legătură profundă și minunată: omul și stelele, amibele și soarele, inima și circulația unui număr infnit de lumi. Aceste legături sunt indestructibile, dar pot fi slabe, pot favoriza și crea legături noi și diferite în lume și care să nu le violeze pe celelalte. Cunoașterea vine din spațiu. Viziunea noastră este ansamblul perfect. Avem doi ochi: cel pământesc și cel spiritual. Se recomandă să se transforme într-un singur ochi. Universul este viu în toate manifestările sale, ca un animal gânditor. Piatra este o ființă gânditoare și sensibilă, la fel ca plantele, animalele și omul. O stea care strălucește poate f văzută, iar dacă nu am fi îngâmfați am înțelege limbajul și mesajul său. Respirația, ochii și urechile omului trebuie să se conformeze cu respirația, ochii și urechile Universului.
JURNALIST: Când spuneți asta, mi se pare că aud textele budiste, vorbe sau Parazulzusa taoistă.
TESLA: Așa este! Asta înseamnă că există o cunoaștere generală și că există Adevărul, pe care omul l-a deținut mereu. După simțirea și experiența mea, Universul are o singură substanță și o energie supremă cu un număr infnit de manifestări ale vieții. Cel mai bine este ca descoperirea naturii secrete să o reveleze pe cealaltă. Nu pot fi ascunse, există în jurul nostru, dar suntem orbi și surzi față de ele. Dacă ne legăm emoțional de stele, ele însele vor veni la noi. Există o grămadă de mere, dar un singur Newton. El a avut nevoie de un singur măr care a căzut în fața lui.
JURNALIST: Vă pun o întrebare care ar fi putut fi pusă la începutul acestei discuții: ce a fost pentru dumneavoastră electricitatea, dragă domnule Tesla?
TESLA: Totul este electricitate. La început a fost lumina, izvor nesfârșit din care provine materialul și este distribuit spre toate formele care reprezintă Universul și Pământul, cu toate aspectele sale de viață. Negrul este adevărata față a Luminii, doar că nu o vedem. Este remarcabilă grație omului și celorlalte creaturi. Fiecare dintre particulele sale posedă lumină, căldură, forță nucleară, radiație, chimie, mecanică și energie încă neidentifcată. Are puterea de a crea Pământul cu orbita sa. Este autentica pârghie a lui Arhimede.
JURNALIST: Domnule Tesla, dumneavoastră sunteţi prea absorbit de electricitate.
TESLA: Sunt electricitate. Sau dacă preferaţi, sunt lumina în formă umană. Şi dumneavoastră sunteţi electricitate, domnule Smith, dar nu vă daţi seama.
JURNALIST: De aceea aveţi capacitatea de a suporta descărcările de un milion de volţi prin corpul dumneavoastră?
TESLA: Imaginaţi-vă un grădinar atacat de ierburi. De fapt asta ar fi o nebunie. Corpul şi creierul omului sunt făcute dintr-o mare cantitate de energie. în minte există cea mai mare parte a electricităţii. Energia, care este diferită la fiecare persoană, este ceea ce face din fiinţa umană „eu” sau „suflet”. Pentru alte creaturi, în esenţa lor, sufletul plantei este sufletul mineralelor şi al animalelor. Funcţia cerebrală şi mintea se manifestă în lumină, în tinereţe ochii mei erau negrii, acum sunt albaştrii, iar cu trecerea timpului, cum tensiunea creierului devine mai puternică, vor fi mai aproape de alb. Albul este culoarea cerului. Pe geamul meu, într-o dimineaţă a venit un porumbei alb, căruia îi dădeam să mănânce. El vrea să-mi spună că era pe moarte. Din ochii lui ieşeau şuvoaie de lumină. N-am văzut niciodată la vreo creatura atâta lumină ca în ochii acelui porumbel.
JURNALIST: Personalul din laboratorul dumneavoastră vorbeşte de scânteieri de lumină, foc şi fulgere care se produc dacă sunteţi supărat sau într-un oarecare tip de risc.
TESLA: Este vorba despre descărcarea psihică sau o avertizare pentru a fi atent. Lumina a fost mereu de partea mea. Ştiţi cum am descoperit câmpul magnetic rotativ şi motorul cu inducţie, care m-au făcut celebru când aveam 26 de ani? Într-o după amiază de vară, in Budapesta, am văzut cu prietenul meu, apusul soarelui. Mii de flăcări se roteau în mii de culori arzătoare. Mi-am amintit de Faust şi am recitat versurile sale, iar apoi, ca într-o ceaţă am văzut rotindu-se câmpul magnetic şi motorul cu inducţie. Le-am văzut în Soare.
JURNALIST: Personalul hotelului spune că în momentul trăsnetului se întâmplă să vă izolaţi în cameră şi să vorbiţi cu sine.
TESLA: Vorbesc cu fulgerul şi cu tunetul.
JURNALIST: Cu ele? În ce limbă, domnule Tesla?
TESLA: în majoritatea cazurilor în limba mea maternă. Limba se bazează pe cuvinte şi pe sunete, mai ales în poezie, pentru care este potrivită.
JURNALIST: Cititorii revistei noastre ar fi foarte recunoscători dacă aţi explica aceasta.
TESLA: Sunetul există nu doar în tunet şi în fulger, ci şi în transformare, în strălucire şi în culoare. O culoare poate fi ascultată. Limba este formată din cuvinte, ceea ce înseamnă că este constituită din sunete şi din culori. Toate tunetele şi fulgerele sunt diferite şi au nume. Pe unele dintre ele le chem cu numele celor care mi-au fost apropiaţi în viaţă, sau ale celor pe care îi admir. În strălucirea cerului şi a tunetului trăiesc mama mea, sora mea, fratele meu Daniel, un poet: Iovan Iovanovic Zmai (Jovan Jovanović Zmaj) şi alte persoane din istoria sârbească. Nume ca Asisaiah, Ezechiel, Leonardo, Beethoven, Goya, Faraday, Puşkin şi toate băncile de foc arzător şi dimineţi de fulgere şi tunete, care nu se opreau toată noaptea, aducând preţioasa ploaie pe Pământ, arzând copacii şi satele. Există fulgere şi tunete şi sunt cele mai strălucitoare şi mai puternice, care revin, iar eu le recunosc dintre o mie.
JURNALIST: Pentru dumneavoastră ştiinţa şi poezia sunt acelaşi lucru?
TESLA: Acestea sunt cei doi ochi ai unei persoane. Pe William Blake l-am învăţat că Universul s-a născut din imaginaţie, că se menţine şi va exista cât timp există un ultim om pe pământ. Ea a fost roata cu care astronomii au putut culege stelele tuturor galaxiilor. Este energia creativă, identică energiei luminii.
JURNALIST: Pentru dumneavoastră imaginaţia este mai reală decât viaţa însăşi?
TESLA Ea dă lumină vieţii. M-am alimentat cu gândirea mea, am învăţat să controlez emoţii, vise şi viziuni. Mereu am apreciat cum mi-am hrănit entuziasmul. Pe durata întregii vieţi mi-am petrecut mult timp în extaz. Aceasta a fost izvorul fericirii mele. M-am ajutat pe parcursul tuturor acestor ani să fac faţă muncii, ceea ce a fost suficient pentru cinci vieţi. Cel mai bine este a munci noaptea, datorită luminii stelare şi a legăturii strânse.
JURNALIST: Dumneavoastră aţi spus că eu sunt, ca orice fiinţă, Lumina. Acest lucru mă flatează, dar mărturisesc ca nu-1 înţeleg foarte bine.
TESLA: De ce e nevoie să înţelegeţi, domnule Smith? Este de-ajuns să credeţi. Totul este lumină. într-una din razele sale se află destinul naţiunilor. Fiecare naţiune are propria sa rază în acest mare izvor de lumină pe care îl vedem şi care este Soarele. Şi amintiţi-vă că nu este om care să fi existat şi să nu fi murit! S-a transformat în lumină şi ca atare încă există. Secretul stă în faptul că particulele de lumină revin la starea lor originală.
JURNALIST: Asta este învierea?
TESLA: Prefer să o numesc întoarcere la o energie anterioară. Cristos şi mulţi alţii cunoşteau secretul. Caut modalitatea de a conserva energia umană. Este vorba de formele luminii, uneori direct ca lumină cereasca. Nu am căutat-o pentru beneficiul meu propriu, ci pentru binele tuturor. Cred că descoperirile mele fac viaţa oamenilor mai uşoară şi mai suportabilă şi îi îndreaptă pe oameni spre spiritualitate şi spre nemurire.
JURNALIST: Credeţi că timpul poate fi abolit?
TESLA: Nu de tot, datorită faptului că prima caracteristică a energiei este aceea că se transformă. Aceasta se află în continuă transformare, ca norii taoiştilor. Totuşi, este posibil să se profite de faptul că omul îşi păstrează conştiinţa după viaţa pământească. În toate colţurile Universului există energia vieţii; una dintre ele este nemurirea, a cărei origine este în afara omului şi îl aşteaptă. Universul este spiritual, la fel ca jumătate din noi, deoarece nu cunoaştem natura sa şi modul de a ne armoniza viaţa cu ei. Eu sunt om de ştiinţă, ştiinţa este probabil forma cea mai convenabilă de a găsi răspuns la întrebarea care mereu m-a urmărit şi face ca zilele şi nopţile mele să se transforme în foc.
JURNALIST: Care este această întrebare?
TESLA: Cum vă strălucesc ochii…! Ceea ce eu vream să ştiu este ce se întâmplă cu o stea căzătoare când se stinge soarele… Stelele cad sub forma de praf sau sămânţă în această lume sau în altele, iar soarele se dispersează in minţile noastre, în vieţile multor fiinţe, ceea ce va renaşte ca o nouă lumină, sau vânt cosmic, dispersate în infinit. Înţeleg că este necesar ca acesl lucru să fie inclus în structura Universului. Chestiunea este, totuşi, că una dintre aceste stele şi unul dintre aceşti sori, chiar şi cel mai mic, se păstrează.
IURNALIST: Dar, domnule Tesla, vă daţi seama că acest lucru este necesar şi este inclus în constituţia lumii?
TESLA: Când un om devine conştient, următoarea lui ţintă trebuie sa fie aceea de a alerga până la o stea căzătoare şi a încerca s-o prindă. Va trebui să înţeleagă că viaţa i-a fost dată pentru asta şi va fi salvat, în cele din urmă va fi posibil să prindem stele.
JURNALIST: Şi ce se va întâmpla atunci?
TESLA: Creatorul va râde, spunând: „Cad doar pentru ca tu să le urmăreşti şi să le prinzi.” Nikola Tesla
JURNALIST: Nu sunt toate acestea opusul durerii cosmice, pe care o menţionaţi atât de des în scrierile dumneavoastră? Şi ce este durerea cosmică?
TESLA: Nu, deoarece suntem pe Pământ… Este o boală de a cărei existenţă marea majoritate a persoanelor nu sunt conştiente şi care produce multe alte boli, suferinţa, sărăcia, răul, războaiele şi toate celelalte, ceea ce face ca viaţa umană să fie o condiţie absurdă şi oribilă. Această boală nu poate fi vindecată complet, dar conştiinţa o face mai puţin complicată şi periculoasă. De fiecare dată când vreuna din persoanele mele apropiate şi dragi au fost rănite, am simţit durerea fizică. Aceasta se întâmplă deoarece corpurile noastre sunt făcute din materie similară, iar sufletul nostru are legătură cu filamentele indestructibile. Tristeţea de neînţeles care ne apasă uneori, înseamnă că undeva, pe cealaltă parte a planetei, un copil, un om generos a murit. Universul întreg este în anumite perioade bolnav de sine şi de noi. Dispariţia unei stele şi apariţia cometelor ne afectează mai mult decât ne putem imagina. Relaţiile dintre creaturile Pământului sunt şi mai puternice, din cauza sentimentelor şi gândurilor noastre, floarea va mirosi şi mai frumos sau va cădea în linişte. Trebuie să învăţăm să fim adevăraţi pentru a fi vindecaţi. Remediul se află în inimile noastre şi de asemenea in ma animalelor pe care le numim Univers.
OPT FRAZE CELEBRE ALE LUI NIKOLA TESLA:
Poate ar fi mai bine, în această lume a noastră din prezent, ca o idee revoluţionară sau o invenţie, in loc să fie ajutată şi aplaudată, să fie împiedicată şi maltratată în adolescenţa sa.
Virtuţile şi defectele noastre sunt inseparabile, la fel ca forţa şi materia. Când se separă, omul încetează să existe.
Dezvoltarea omului depinde în mod fundamental de invenţii. Acesta este produsul cel mai important al creierului său creativ.
Înţelegerea reciprocă ar fi facilitată enorm de folosirea unei limbi universale.
Am investit toţi banii in experimente pentru a realiza noi descoperiri, care să permită omenirii să ducă o viaţă puţin mai uşoară.
Nu există emoţie mai intensă pentru un inventator decât aceea de a-şi vedea una din creaţiile sale funcţionând.
Omul de ştiinţă nu caută un rezultat imediat. Nu aşteaptă ca ideile sale avansate să fie acceptate uşor. Datoria sa este de a pune bazele pentru cei ce vin, să semnaleze drumul.
Un instrument ieftin, nu mai mare decât un ceas, care să permită posesorului său să asculte în orice loc, în mare sau pe pământ, muzică sau cântece, sau discursul unui lider politic, ţinut în orice alt loc îndepărtat. în acelaşi mod, orice desen sau imagine va putea fi transferată dintr-un loc sau altul.
Scris de Editor VOPUS
Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa
– Cel mai adesea oamenii nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.
– De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?
– Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.
– Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?
– Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri.
Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.
– Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?
– Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
– Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…
– Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat. In biserica de la Oasa, langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.
– Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.
– Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?
– Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.
– Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.
– Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…
– Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata. “Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire”
– Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?
– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.
– Iubirea adevarata e intotdeauna libera?
– Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.
– Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?
– Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata. Cu parintele Teofil Paraian si parintele staret Iustin
– Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?
– In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.
Preluare: http://portalspiritual.com/dezvoltare-spirituala-2/despre-dragoste/